Veniturile din segmentul auto ale grupului Renault din afacerile cu automobile au scăzut ușor în primele trei luni ale anului, chiar dacă pe fondul unei creșteri a vânzărilor de autovehicule.
Renault Group a reușit performanțe financiare foarte bune în 2023, între care se remarcă marja de profit operațional, care a ajuns la un nivel pe care compania nu l-a mai atins niciodată. Precedentul record data din 2017.
Creșterea veniturilor Renault Group în acest an a încetinit în trimestrul al treilea, dar rămâne la un ritm peste cel al vânzărilor, în special pe fondul unui mix al prețurilor mai bun.
Thierry Pieton, CFO-ul grupului Renault a anunțat, într-o conferință de presă, că majorează perspectivele financiare ale companiei pentru anul 2023, ca urmare a performanțelor peste așteptări din prima jumătate a acestui an. Detaliile primului semestru vor fi anunțate luna viitoare.
Luca de Meo, CEO al Renault Group, și Thierry Pieton, CFO al companiei, au fost prezenți într-o dublă conferință, pe tema rezultatelor financiare ale Renault SA în 2022. Atât în discuția cu analiștii financiari, cât și în cea cu jurnaliștii, mesajele au fost similare: Renault a depășit momentul dificil din 2020, a ajuns la un nivel de profitabilitate record, iar Dacia rămâne un pilon principal în afacerea constructorului francez de automobile, având o contribuție foarte mare la veniturile companiei.
Afacerile grupului Renault, din care face parte și Dacia, au crescut cu peste 11 procente în 2022, iar marja operațională a grupului s-a dublat, însă rezultatul net al companiei a fost puternic afectat de dispariția activelor din Rusia.
Grupul Renault a anunțat rezultatele financiare pentru 2021, care marchează nu doar atingerea țintelor stabilite anterior, dar și depășirea indicatorilor importanți, respectiv venituri, marja operațională, reducerea costurilor., însă totul vine pe fondul scăderii vânzărilor, în special din cauza crizei de semiconductori.
Renault a anunțat valoarea contribuției Nissan la profitul companiei, în urma exercițiului financiar pe trimestrul al doilea din anul fiscal 2019 - 2020. Suma este cu 40% mai mică decât anul trecut.
Dacia rămâne principala sursă de creștere și de profit pentru Renault Group, potrivit unei analize realizate de Jato Dynamics, însă cel mai important produs al mărcii nu este Duster, așa cum s-ar aștepta mulți.